Cum am mutat Nucul cel mare sau Transplantarea unui arbore de dimensiuni mari

Un element important din planul nostru pentru Gradina Molcom este construirea unei case in care sperăm să îmbătrânim frumos, înconjurați de natură.

Când am început să devenim mai serioși în privința construirii casei, cam pe la începutul anului 2018, ne-am dat seama ca e nevoie de un mare și important document legal numit PUZ – Plan Urbanistic Zonal, fără de care nu putem construi, în pace cu legiuitorii locului. N-o sa intru în detaliu despre complexitatea lui, ce conține și de ce ia mult timp, cert este ca după aproape 2 ani, am început să zărim luminița de la capătul tunelului.

Se pare că în 2020-2021 vom pune ‘prima cărămidă’ la construirea casei, așa că intrăm în revizii de plan și ne uităm cu o lupă nouă la detalii.

În acest moment e nevoie ca sa dezvoltăm un design al întregului spatiu al Gradinii Molcom cat mai aproape de final. Chiar și în cadrul PUZ-ului a fost nevoie chiar sa facem niște ‘angajamente’ în documente cu caracter legal despre cum va arăta locul peste X ani, ce spații va conține și unde vor fi poziționate mai exact acestea.  

Era nevoie de o reconfigurare întrucât de la cei 2.000 mp cumparați inițial și o anumită intenție pentru acest teren, ne-am mărit suprafața la 5.000 mp. De la o “simplă” gospodarie personală de permacultură și trai natural – grădina Molcom a crescut în mintea noastră spre un potențial loc în care să facem lucruri mai mari și pentru mai mulți oameni – din aria educațională, comunitară și de ce nu, spirituală.

Asa ca iata-ne în sfarșit în fața alegerii ‘unde așezam casa’. Pornind de la reperele organice oferite de permacultură – aspectele de design cât și principiile împrumutate din natura – considerăm casa un Axis Mundi al gospodăriei și credem ca e bine să aibă o asezare cat mai centrală în gospodarie, precum Soarele în jurul caruia gravitează toate celelalte. Doar ca ne-am lovit de o dilemă și încă una destul de mare: aproape de locul unde am gandit ca ar fi bine sa ne fie casa, se află un Nuc.

Și nu orice nuc – ci unul mare, de cam 10-15 metri înălțime, un diametru al trunchiului de vreo 30 de centrimetri ți-o coroană tare bogată.
Mult timp acest nuc a fost chiar Nucul – reper major al activității noastre la grădină de cand avem prima bucata de teren: sub acest nuc am luat zeci de prânzuri, ne-am adăpostit de ploaie sau ne-a dat nuci în fiecare toamnă. Sub acest nuc copila noastră a mâncat primele cireșe sau cele dintâi căpșuni de la gradina MOLCOM, s-a dat în leagăn sau a cantat cantecele de voie bună. 

În vremurile caniculare ale verii care ne descurajau un pic (‘e prea cald aici – parcă totuși ne-ar prinde mai bine sa ne luăm teren la munte’) nucul ne dădea speranța că peste niște ani, cu efort, focus și dedicare vom reuși să avem în câmpia Bărăganului o pădure de răcoare, pe deasupra și hrănitoare. 

Ce sa mai – pe scurt, Nucul este un membru de familie pe care-l vizităm periodic, aproape săptămânal – mai des chiar ca unii dintre frații sau parintii noștri.

Înțelepciunea specialiștilor în construcții ne spune să nu punem casa mai aproape de 10 metri de nuc intrucat acesta ar putea sa afecteze fundația casei iar felul în care am gandit Gradina Molcom, în alveola alocarea spațiului personal, dacă am fi mai adăugat 10 metri distanța de la nuc, ne-am fi apropiat prea mult de gardul vecinului dinspre localitate, cu riscul ca peste niște ani, când se construiește ceva acolo – sa ne pierdem intimitatea.  

Viziunea noastra era desigur incăpătânată, ne doream tare mult să așezăm casa în locul nucului.
Așa ca aveam o dilemă: de taiat nucul nu ne-ar fi lăsat inima – era prea important pentru familie. Iar Milli s-a ofuscat tare – ‘Nu-mi tai nucul, e nucul meu – găsește o soluție dacă vrei să mă mut cu tine la țară!”

Întrucat sunt om pasionat tare de natură, pădure, copaci și toate ale codrului – mi-am adus aminte de niște documentare de permacultură sau silvicultură cu niște îndrăzneți care au mutat copaci de dimensiuni mari. Timp de cateva săptămâni, noaptea după ce culcam copilul, la serviciu printre task-uri sau prin metrou am început să cercetez asiduu subiectul: dacă se poate face, ce presupune mutarea, ce riscuri sunt, cum le pot mitiga, ce șanse de reușită, samd. Am validat idee cu bătrânii familiei, cu cațiva locuitori ai satului samd și toată lumea m-a descurajat – așa ceva nu se poate face, nu se face – nucul e prea mare, n-o să supraviețuiască, e prea scumpă lucrarea – o mie de motive sa nu, de descurajare. 

Eu sunt defel incapatanat și mi-am spus: Merită Încercat.

Zis și făcut.

Am pornit minuțios la planificarea lucrării: găsit specialist cu excavator în localitate, găsit persoane pentru munca manuală, pândit vremea tocmai bună cand copacul a intrat în repaos vegetativ; pământul să fie tocmai potrivit – nici prea moale că nu se putea lucra, dar nici prea tare întrucât de-asemenea nu s-ar fi putut face săpăturile de rigoare. A fost pe 16 Octombrie, o zi de sâmbătă. 

Foarte pe scurt lucrarea presupunea: săpat multișor în jurul copacului, scos din pamant cu un balot tare generos de pamant, având grijă la a aduna cat mai mult din rădăcinile copacului, săpat groapă nouă, umplut cu apă și ingrasamant, transportat nucul la noua casă, acoperit, udat din nou, făcut cruce să prindă. 

Așa ca în ziua de 16, m-am trezit dimineața, băut cafeaua, pupat soția și copilul, mers la tata, luat cu mașina, ajuns la Moara Vlasiei, lăsat tata la Grădină. Luat vecinul Sandu, mers prin comună ca să dam de omul cu excavatorul și de muncitori – reconfirmat ora de începere lucrare. Mers luat mâncare, băutură pentru muncitori, că asa-i frumos, iar mama a făcut un grătar. 

Oamenii întarzie cam o oră, dacă nu 2, dar în sfarșit toata trupa este adunată pe la ora 2.30 PM.

Ca orice provocare bună, începe cu o problema. Nucul meu în varianta înainte de mutare, nu avea o rădăcină simplă – era un ditamai ciotul de aproape 1 metru pătrat – un fost nuc mare ce-a fost tăiat de ‘gospodarul’ anterior locului cu vreo 20 de ani în urma și din care, în lateral, mai aplecat rasarise nucul meu de-acum. 

Cand a văzut specialistul cu excavatorul – nea Costel – om mai educat și cu experiență în muncile agricole, situația mega radacinii nucului a dat verdictul: ‘Nu se poate muta dom’le. Rădăcina asta mare sigur are un pivot de rădăcina foarte adanc, nu are nici o șansă de succes, e prea greu de mutat, samd. “Ca să-ți facem totusi loc pentru casă, cheama pe Sandu (vecinul) cu druja, iți taie nucul și apoi eu iți voi scoate ciotul de radacină. Rămâi cu o gramadă frumusicăa de lemn bun de foc și asta este!”. Vestea a inceput să circule și în mica noastră congregație spontană – fiecare declarând grav ‘Da, desigur – așa era și normal – n-avea cum să facem așa ceva, cine-a mai pomenit’.

Însă mai în joacă nea Costel a început să sape ușor-ușor în jurul nucului, conform planului inițial; Săpând cu excavatorul am început să ne facem idee despre sistemul radicular al nucului cu pricina; simplificat, în ce masura se vrea și nucul mutat sau nu. Și din acel moment un pic de magie a început sa se desfasoare: Nea Costel știa că nu are nimic de pierdut, eu de asemenea, deja îi pusesem cruce nucului. Așa că din verdictul inițial de NU, din acea ipostază mentală de predare – săpând un pic, aruncând o privire, iar sapat un pic, iar formulat un gând – ni s-a infiripat posibilitatea ca de fapt îl vom muta pe Nuc.

După ce am sapat mai temeinic în jurul Nucului și sub el – fara a vorbi între noi în vreun fel – a devenit clar în mintea tuturor că DA, chiar îl vom muta. Și mai mult de atat, ce a mai apărut la noi a fost un fel de bucurie ciudată, o mica sclipire în ochii noștri și căldură în inima noastra – CHIAR o s-o facem și pare ca o sa fie chiar bine. Foarte ciudat.

Din momentul acela lucrurile au mers șnur. 

Am săpat tot ce se putea săpa în jurul nucului, am decis dimensiunea finală a balotului de pamant cu care-l vom muta (cam vreo 1.5 – 2 metri cubi) și am legat nucul de tulpină – dintr-un loc unde e mai gros și mai rezistent, cu o coardă specială. Apoi cu excavatorul am tras câteva minute de copac, iar el s-a dislocat definitiv și a căzut frumos într-o parte, fără vreo pagubă considerabilă la coronament. Atunci am văzut că rădăcina pivot  – care ne așteptam să fie foarte groasă și lungă – de fapt nu era chiar așa – asta deși rădăcina nucului era destul de bătrân – al nostru nuc fiind de generația a 2a – ce spuneam mai sus. Pivotul rădăcinii avea maxim 10-11 centimetri în cel mai gros punct al său, respectiv in cam 1-1.5 metri lungime ajungea la o grosime de cam 4-5 centimetri, de unde s-a și rupt.

Vecinul Sandu i-a rărit cu drujba un pic coronamentul și cracile răzlețe pentru a face mutarea facilă, iar eu cu nea Costel am mers la vreo 15 metri distanța ca să-i reperam așezarea viitoare a nucului. Am găsit locul potrivit, am săpat o groapă de 3-4 metri cubi iar tata Ilie a adus furtunul de apă și a umplut bună parte din groapă cu apă.

Am agățat nucul de cupa cea mare a excavatorului, l-am transportat de la fostul său loc către noua casă și l-am așezat aproape de groapă. Nea Costel a schimbat direcția excavatorului, și-a legat coarda de rezistența de cupa mică, dar mai flexibilă în mișcări, a legat coarda de trunchiul nucului și din mișcări mici, negrăbite am mișcat nucul spre marginea gropii – până când acesta a căzut singurel în groapă. Nucul și-a găsit singur locul unde sper că se va sta mult timp de-acum încolo. Și mai mult de atat, s-a așezat de data asta drept și falnic – dintr-un nuc care anterior avea 15-20 de grade înclinare. 

Și-am mai avut o surpriză. În primul de an de copilărie ai Lunei (copilul nostru), am folosit scutece Eco, 100% reciclabile și compostabile – pe care săptămânal le aduceam la grădină unde le depozitam minuțios într-un un recipient mare de cam jumătate de metru cub. Acestea după 1 an și ceva  de stat în aer liber s-au descompus și-au devenit un îngrășământ tare bun dpdv ecologic. Inspirația de moment ne-a făcut să luăm tot acel recipient și să-l varsam în noua casa a nucului, intrucat copacii nou plantati sunt ajutați considerabil de nutrienăi suplimentari. 

Am sărit apoi cu toții pe lopeți, în timp ce nea Costel cu excavatorul ținea copacul să nu se miște. După ce-am pus ceva pamant și părea ca nucul deja e fix, că nu se mai mișca, ne-a ajutat și dumnealui cu cupa excavatorului și-am umplut groapa cu pamant, făcând în jurul trunchiului un musuroi de vreo 80 cm înălțime – intrucat pământul ‘se lăsa’. 

Apoi ne-am întors la vechiul loc unde a fost nucul, am umplut cu excavatorul groapa cu pământul ramas, am nivelat și-am considerat lucrarea încheiată. Era 7 seara.

Ne-am felicitat ce lucrare de ispravă am făcut – cu toții tare bucuroși și cumva mandri de ce-am reușit. Am mâncat, băut – am mai stat de vorbă pe înserat și-apoi fuga spre casă.
Ca încheiere la mica mea poveste, pot spune că nu avem certitudinea ca nucul va supraviețui mutării. Dar măcar noi ne-am făcut datoria în gradină, ca o datorie ce-o avem în lumea asta cand am primit Viața: Măcar sa încercăm. 

Va fi nevoie să îl udam serios în următorii ani, mai ales în perioadele de stres termic – ale noastre veri secetoase. De-asemenea anul acesta îi vom mai tăia un pic din coronament pentru a reduce stresul pe radacina și a-i cresti sansele de supraviețuire. Vom face tot ce ne va sta in putință ca să-l ajutăm să supraviețuiască unei asemenea traume.

Am încercat să documentez toata lucrarea, și ne-a ieșit un filmuleț – sper să vă placă și să va dea curaj, dacă sunteți într-o situație similară.