O livadă în pădure sau o food forest– asta ne-am dorit de la bun început să avem pe cel puțin jumătate din terenul de la Grădina Molcom. După primul an de experimente cam eșuate în care am cumpărat din hypermarket pomi și arbuști, atrași de prețurile lor dar dezumflați de rezistența lor, ne-am convins că trebuie să ne facem temele ca la carte, să studiem cum, când și unde să plantăm încât să fim mândri de copăceala noastră.

Pentru început, ne-am făcut un plan pe hârtie ce anume să plantăm și unde. Schița e bazată pe două idei mari: perdea forestieră pe margine și în interior, pomi fructiferi pe un design de permacultură.

De ce am vrut perdea forestieră pe marginea livezii? Terenul nostru este la marginea unui câmp și o astfel de perdea protejează solul de eroziunea vântului și reține apa și nutrienții în sol. În plus, mai credem noi că acești copaci formează un gard verde care va fi un mediu propice pentru o viitoare faună benefică pentru grădină (să vină șoriceii și veverițele și insectele la noi, căci credem că fac bine!). Deci ce am plantat? Pe margini am plantat 1 stejar, 1 ginko biloba, 1 tei, 1 fag, 1 carpen, vreo 3 arțari, 2 aluni, 2 mesteceni. I-am cumpărat de peste 2 metri, de la o pepinieră de pe DN1. I-am plantat toamna târziu, până să vină primul îngheț și din ce vedem până acum, toți s-au prins.

În interior, am plantat pomii fructiferi pe un design tip fagure. Nu ne place ideea de copac perfect plantat la linie, căci nu găsești așa ceva în natură. Plantarea pe o schiță de fagure (sau romb) servește și ea drept perdea de vânt și ne va permite plantarea printre pomi de alți arbuști (care să dezvolte ideea noastră de food forest). Anul acesta au început să iasă primele fructe ale pomilor plantați în ultimii 3 ani. Am mâncat câteva cireșe, împărtășite frățeste cu graurii, câteva vișine, avem și-o primă nectarină pe care o păzim ca pe-o comoară. Surpriza de anul asta pare că va fi producția de pere și gutui din care, deși pomii nu au mai mult de 1 metru, o să avem câteva kilograme din fiecare. * o mică pauză să visăm la nectar din pere și mirosul de peltea de gutui*. Pentru pomii fructiferi, am căutat să cumpărăm soiuri românești (și am găsit la o pepinieră din Afumați).

Mândria actuală a grădinii e totuși nucul, anul ăsta doldora de nuci și moștenit prin achiziționarea unei bucăți suplimentare de pământ de lângă noi (vă povestim despre noile investiții într-o postare viitoare).

Cum îngrijim livada? Dacă sunt multe zile consecutive de arșiță, udăm toți copacii cu cel puțin o găleată de apă la fiecare. Și ne-am asigurat că păstrăm umiditatea în sol, punând rumeguș/bucăți mărunțite de scoarță la baza tulpinii fiecărui pom. Nu tăiem crengile, ci îi lăsăm să crească natural în sălbăticiunea lor, asumându-ne pe viitor un efort mai mare la cules. Asta pentru că mai multe tăieturi = mai multe răni deschise ca să le intre în sistemul imunitar agenți patogeni sau cine știe ce infecții (sunt și copacii ca oamenii, nu-i așa?). Nu în ultimul rând, am învățat să ne asumăm o marja de eroare când vine vorba de supraviețuirea pomilor și să avem răbdare să înțelegem ce funcționează și ce nu la tipul de sol și de relief de la Moara Vlăsiei.

Și încă mai învățăm ce e de făcut și visăm cu ochii deschiși la zilele când vom culege coșuri mari cu piersici sau când copiii noștri vor vrea să se cațere într-o căsuță, în fagul cel mare din colț.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close