Din permacultură am învățat că în natură nu există gunoi – resturile unei specii devin hrana altcuiva și așa biosfera e un mecanism bine uns. Daaaar, include-l pe omul modern în ecuație și deodată gropile de gunoi devin niște bombe care poluează apa, aerul și generează încălzire globală. Dar mult din gunoiul generat de noi poate reintra în circuitul natural și deveni nutrient pentru sol. Resturile de-asemenea valoare calorică atrag multe insecte cu un rost în grădină, insectele atrag păsări și tot așa până toate rotițele se mișcă.

Din ce facem compost

  • toate resturile vegetale de la noi de-acasă (coji de cartofi, codițe de morcovi, cotoare de mere, frunze de salată, you name it) adunat pe parcursul unei săptămâni – le adunăm într-o găleată cu capac
  • mai avem o prietenă care gătește raw vegan (Ioana Lazăr) și luăm de la ea săptămânal un butoi de resturi vegetale
  • dacă resturile vegetale din gospodărie reprezintă partea de azot, mai e nevoie de o parte de carbon pentru compost: paie de grâu, dar de preferat paie de trifoi și lucernă

Cum se face compostul

  • alege un loc în grădină mai ferit, mai departe de „civilizație”
  • pe o suprafață de 2 pe 2, de exemplu, fă un pat de paie, peste care se toarnă resturile vegetale
  • apoi iar, ca la lasagna, încă un strat de paie, iar un strat de vegetale și tot așa
  • lasă amestecul pentru minimum 2 luni și apoi așează-l în locurile unde crezi că e nevoie de un aport mai mare de elemente nutritive sau vrei o recoltă mai bogată (tot solul unde cresc roșii la noi e îmbogățit cu compost)

*Unii grădinari au facut din compost o arta: îl învârt după o logică și-un tempo bine pus la punct, pentru a se îmbina mai bine partea de azot cu partea de carbon până când amestecul devine un sol gras si bogat. Noi nu-l învârtim din lipsă de timp, dar macerarea de două luni are aproximativ același efect.

De ce să faci compost

  • dacă ai văzut vreodată o groapă de gunoi, îți dai singur seama că gunoiul e o problemă mare a sistemului urban. Poți, cu un pas mic, să nu mai contribui la poluare
  • faci îngrășământ natural pentru sol și eviți utilizarea chimicalelor

Noi sperăm să convingem cât mai mulți prieteni să colecteze separat resturile vegetale. Și ce bine ar fi ca ideea de compost să ajungă la mai multi grădinari!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Close